Despre noi

PROBLEMA SI ANOMALIA

Prin natura lucrurilor și a domeniului în care activăm, am descoperit o nouă piață de produse extraordinare care conferă sănătate, frumusețe sau optimizare casei noastre, dar care aparțîn unor companii ce folosesc un regim diferit de vânzare.

Din pricina acestuia, cele mai multe produse nu au ajuns niciodată în fața ochilor acelor clienți, care fac parte din publicul țintă și care ar fi mai mult decât dispuși să le comande și să le folosească!

Există o piață enormă de potențiali clienți pentru astfel de produse care conferă familiei lor tot ce este mai bun, mai eco, mai bio, mai calitativ și mai hrănitor pentru a atinge performanța în sănătate, întreținere și stare de bine!

Am zice că cel puțin 90% dintre aceste produse reprezintă de fapt una dintre cele mai bune soluții existente pe glob în acest moment pe nișele lor și tocmai de aceea au câștigat și cele mai multe premii de prestigiu și au dobândit cele mai multe certificări internaționale.

Mai mult de atât, astfel de companii aduc inovații mondiale prin produse unice în diferite domenii despre care lumea largă merită să afle și să le folosească pentru a beneficia de efectele lor.

MISIUNEA SI VIZIUNEA NOASTRA

Atunci, misiunea noastră, a Heyadoo și FivePlus, a fost, că prin acest marketplace, să oferim comunității NextWork soluția optimă prin care să se rezolve odată pentru totdeauna această anomalie care ne-a și determinat să numim produsele pe care le veți găși aici drept “comori ascunse” sau “comori nedezvaluite”.

Viziunea noastră este că de acum persoanele din astfel de sisteme să utilizeze o cale rapidă, tip scurtătură prin care populația largă, inclusiv familia și prietenii lor, să afle ușor și să își dorească produsele lor printr-un e-commerce de marketplace aparent banal.

Apoi, discutând de un sistem cu regim privat, doar aceștia le pot vinde din propriile magazine onorând precomenzile din Mall-ul nostru.

Așadar, punem la dispoziție primul marketplace de tip dropship cu produse de cea mai înaltă calitate, unice pe segmentele lor și despre care peste 95% din public nu are informații și acces!     

În acest mod, facem ca profiturile propriilor magazine din conturile personale la aceste companiii să crească major!

SOLUTIILE NOASTRE ANEXE

Membrii comunității beneficiază de un business center, HUB-uri, sala de prezentare, studio video-marketing , Podcast si soluții mega-eficiente, printre care și cele mai productive forme de growthhack pentru succes!

La nivel de know-how au parte de cea mai bună consultanță, dezvoltare și asistență oferită de persoane abilitate să ofere suport și valoare.

Cele mai tari produse din platformă vor putea fi găsite și în showrooom.

Adresa: Calea Victoriei  nr. 155, Tronson 6 (scara de lângă Burger King),  Lift prin dreapta, Etaj 3, reper în față la “Sisteme avansate” , București.